Comunitatea ortodoxa a surzilor din Bucuresti - Biserica SF. ELEFTERIE istoric

Biserica Sfântul Elefterie – “Vechi”

Adresa: Str. Sf. Elefterie 20 / Str. Dr. Clunet, sector 5
Hramuri: Sf. Mucenic Elefterie şi Sf. Mare Mucenic Gheorghe

Situată în prezent pe axul străzii Sf. Elefterie, biserica aminteşte de aşezarea ei din vechime, pe un ostrov al Dâmboviţei. Aici era moşia Mitropoliei, întinsă până la poalele dealului Controcenilor, de-o parte şi de alta a râului care şerpuia între codrii seculari ai Vlăsiei şi cuprinzând satele Cotroceni, Grozăveşti şi Lupeşti. Biserica a fost ridicată în faţa morilor Mitropoliei, denumite “Morile Vlădichii”, lângă un lac, sau mai bine spus, lângă un cocioc.
Biserica Sf. Elefterie a fost ctitorită de Constandin sin Maxim cupeţ ot Bucureşti, şi a fost ridicată între 1741–1744, în timpul celei de-a doua domnii a lui Mihail Racoviţă Vodă, după cum se menţionează în pisanie:
“Această sfântă şi dumnezeiască biserică, care praznueşte pre numele marelui Mucenic Gheorghe şi a Sfântului Sfeştenomucenic Elefterie, s-au ridicat şi s-au zidit dăn sin Macsin cupeţ, prin osteneala Presfinţitului Mitropolitu al Ungrovlahiei Chir Neofit şi a dumisale jupân Andrei zaraf, unchiol răposatului, pre carele i-au fostu lăsată epitrop la moartea dumnealui şi s-au săvârşitu această dumnezeiască biserică în zilele preluminatului şi preînnălţatului domnu Io Mihai Racoviţă Voevod, într-o pomenire vecinică ctitoriloru şi ostenitori cei mai sus pomeniţi. Leat 7252, mai 4.”
Prin hrisovul din 22 iunie 1748, Grigore al II-lea Ghica Voievod întăreşte aşezământului Sf. Elefterie şi Sf. Gheorghe cele lăsate de Constantin Cupeţul, închinând-o metoh Sfintei Mitropolii.
În jurul anilor 1770–1774, biserica este văzută de prinţul Mihail Cantacuzino, fost mare ban şi menţionată în istoria sa ca “mănăstire fără han”. Părăginindu-se, în jurul anului 1782 marele vistier Nicolae Brâncoveanu (strănepotul de fiu al domnului martirizat), proprietar vecin bisericii, ia asupra sa sarcina întreţinerii sfântului lăcaş. La 1804, Mitropolitul Dositei Filitti al Ungro-Vlahiei, prevalându-se de drepturile ce le avea prin hrisovul lui Grigore al II-lea Ghica, preia administrarea bisericii. Avariată de cutremurul cel mare din 1802, biserica a fost “prefăcută” prin purtarea de grijă a vlădicăi Dositei Filitti. Cutremurul din 1838 o zdruncină “în toate părţile, foarte rău”. Nu se ştie dacă a fost reparată imediat. Între 1852–1856 chiliile bisericii au fost dărâmate. În 1867 biserica este transformată prin dărâmarea întregii părţi superioare, urmată de consolidarea, după obiceiul vremii, cu cingători din fier. Atunci biserica primeşte înfăţişarea unui lăcaş de cult în stil neoclasic.
Începută în 1878 prin lucrări pregătitoare, asanarea şi adâncirea albiei râului Dâmboviţa se desfăşoară între 1880–1883 după proiectul inginerului-arhitect Grigore P. Cerchez şi în antrepriza lui A. Boisquerin. Până în 1899 este construit podul Sf. Elefterie, din metal şi piatră. Către 1880–1885, Primăria capitalei construieşte pe terenul de lângă biserică Şcoala Comunală “Sfântul Elefterie”. Între 1894–1896, în timpul primariatului lui Nicolae Filipescu, este “tăiat“ Bulevardul Independenţei (acum Eroii Sanitari), unind splaiul Dâmboviţei cu Grădina (sau Câmpul) Filaretului.
În baza propunerii din Decretul Regal emis la 15 martie 1915 şi semnat de Regele Ferdinand I, Comisiunea Monumentelor Istorice clasează biserica Sf. Elefterie ca monument istoric. Datorită izbucnirii primului război mondial, biserica nu poate fi restaurată. Lucrările încep abia în anul 1929 sub conducerea architectului restaurator Ştefan Lupu M. Balş (1902-1994) pentru partea de arhitectură şi a pictorului Paul Popescu – Molda pentru fresce. Lucrările durează până în anul 1935. Au fost consolidate zidurile, au fost rezidite coloanele, arcele şi bolţile aferente aflate la început între pronaos şi naos, turnul-clopotniţă peste pronaos (în locul turlei din lemn), precum şi cornişa pe o parte din perimetrul bisericii. Au fost refăcute şarpanta, acoperită cu olane şi tencuielile exterioare, s-au restaurat cornişa veche şi turnuleţul scării către clopotniţă, iar pridvorul (închis la 1867), a fost deschis. Cu acest prilej a fost readusă la lumină vechea zugrăveală exterioară a bisericii. În urma aplicării Planului Director de Sistematizare a Capitalei, votat de Consiliul Municipal la sfârşitul anului 1934, Strada Sf. Elefterie este aliniată şi îndreptată, urbaniştii adoptând cu acest prilej soluţia păstrării bisericii într-o “lentilă” înierbată.
Între 1935–1940, pe un teren proprietatea bisericii Sf. Elefterie – “Vechi”, Consiliul Parohial a construit biserica Sf. Elefterie – “Nou”, terminată abia în anul 1971.
Biserica Sf. Elefterie – “Vechi” a fost consolidată după cutremurele din 1940 şi 1977 (când a fost refăcută turla). În 1982 este spălată pictura de către meşterul Nicolae Sava, iar în anul 1984 lucrările se încheie prin montarea învelitoarei din tablă de arama (odată cu burlanele şi jghiaburile), după proiectul arhitectului Şerban Popescu – Dolj. Biserica este potrivită ca dimensiuni (19 x 6,40 m), echilibrată ca proporţii, fiind din aceeaşi grupă structural-arhitectonică cu bisericile Sf. Ştefan – “Călăraşi”, “Batişte” sau “Mântuleasa”. Planul este de tip triconc, cu pridvor, pronaos supralărgit, turn-clopotniţă peste pronaos, având scara adăpostită într-un turnuleţ adosat laturii nordice a pronaosului. (O turlă – Pantocrator aflată deasupra naosului a fost dărâmată în secolul al XIX-lea şi nu a mai fost reconstituită la restaurare).
Pridvorul este mărginit de trei arce către vest şi de câte unul – mai lat decât celelalte – spre nord şi sud. Toate arcele sunt “treflate în acoladă”, rezemându-se pe patru coloane frontale cilindrice, masive, din piatră, cu fusurile netede, prevăzute doar cu abace tot din piatră şi de două coloane angajate din zidărie, aşezate pe un parapet. Este acoperit cu o calotă sferică, între două elemente arcuite foarte late, sprijinite pe console din zidărie. În pronaos se intră printr-o uşa cu ancadrament din piatră sculptată în stil post-brâncovenesc, întregit cu ocazia restaurării din perioada 1929–1935.
Pronaosul este uşor lârgit, fiind boltit exact ca şi pridvorul. Trei arce rezemate pe coloane din piatră sculptată, dintre care două angajate, delimitează pronaosul de naos.
Naosul pare alungit deoarece între acesta şi pronaos este un spaţiu intermediar, boltit semicilindric, în sens longitudinal. Naosul delimitat de abside, este boltit cu o calotă sferică rezemată pe arce.
Faţadele sunt împărţite în două registre aproape egale, printr-un brâu simplu. Registrul inferior este “îmbrăcat” cu o înşiruire de arce trilobate cu acoladă, inegale. Registrul superior cuprinde un rând de medalioane pictate şi succesiunea de profile în retragere a cornişei armonizeaza cu restul faţadelor. Câte trei medalioane identice celor din registrul superior decorează şi laturile bazei pătrate a turlei. Cornişa şi soclul au fost refăcute cu prilejul restaurării. Obişnuitele chenare de piatră sculptată nu se mai păstrează decât la ferestrele de la proscomidie şi diaconicon.

În prezent biserica Sf. Elefterie – “Vechi” este folosită numai pentru ocazii speciale (botezuri, cununii şi - cel mai frecvent - ceremonii funerare). Slujbele se oficiază în biserica Sf. Elefterie – “Nou” aflată în imediata apropiere.