De la început, de cum l-aţi primit la venirea lui în oraş, aţi dat copiilor voştri numele lui, socotind că prin acest nume aduceţi în casa voastră pe sfânt. Mamele au lăsat la o parte numele părinţilor, ale bunicilor şi ale rudelor şi au pus noilor născuţi numele fericitului Meletie. Dragostea credinţei a biruit dragostea firii. Şi astfel copiii erau iubiţi de părinţii lor nu numai din pricina dragostei fireşti, ci şi din pricina dragostei faţă de numele acesta. Părinţii socoteau chiar numele de Meletie podoaba neamului, apărarea casei, mântuirea celor ce-l purtau, mângâierea dorului. Şi după cum cei care stau în întuneric aprind multe lumânări când se aprinde o făclie şi fiecare duce lumina în casa lui, tot aşa şi cu numele acesta, a căzut în oraş ca o lumină; fieacare, ca şi cum şi-ar fi aprins o lumânare, a dus în casă acest fericit, atrăgând în casa sa cu acest nume, comoara de mii şi mii de bunătăţi. Şi numirea copiilor cu numele lui Meletie era învăţare de credinţă. Fiind siliţi părinţii să rostească necontenit numele acesta şi să aibă în suflet pe Sfântul acesta, aveau numele lui ca un liman de scăpare de toată patima şi de tot gândul necurat. Şi mult bine a făcut lucrul acesta! E că numele lui răsuna pretutindeni! Şi pe uliţe şi în piaţă şi prin sate şi pe drumuri! Dar nu numai faţă de numele lui a simţit o atât de mare dragoste, ci şi faţă de chipul trupului lui. Ceea ce aţi făcut cu numele, e ceea ce aţi făcut cu icoana chipului lui. Că mulţi au săpat icoana aceea sfântă în montura inelelor, pe peceţi, pe sticle, pe pereţii caselor, pretutindeni, pentru ca nu numai să audă numele acela, ci ca să şi vadă pretutindeni chipul trupului lui şi să aibă o îndoită mângâiere a plecării lui.
   Când guvernatorul oraşului trecea prin piaţă în trăsura lui cu Sfântul alături, s-a pornit din toate părţile roi de pietre în capul guvernatorului. Oraşul nu suferea despărţirea, voia mai bine să-şi piardă viaţa decât să vadă smuls de lângă el pe Sfântul acela. Ce a făcut atunci fericitul acela? Când a văzut că se aruncă cu pietre în guvernator, a acoperit cu haina lui capul guvernatorului. A ruşinat totodată şi pe duşmanii lui, prin covârşirea bunătăţii sale, şi a învăţat şi pe ucenicii săi cât de îngăduitori trebuie să fie cu cei ce le fac rău. I-a mai învăţat că nu numai că nu se cuvine să le facă vreun rău, ci chiar dacă vine peste ei vreo primejdie din partea altora nu trebuie să o îndepărteze cu toată graba. Cine nu s-a cutremurat atunci când a văzut dragostea pătimaşă a oraşului? Cine nu s-a cutremurat uimit fiind de înalta filosofie a dascălului, de bunătatea lui, de blândeţea lui? Ce ciudate au fost cele petrecute atunci! Păstorul era alungat, dar oile nu s-au împrăştiat! Căpitanul corabiei era scos de la cârmă, dar corabia nu s-a scufundat! Lucrătorul viei era fugărit, dar via a dat şi mai mult rod!
   Nu numai când învăţa, nici numai când grăia, ci chiar numai când se arăta era în stare să insufle celor ce-l vedeau toată învăţătura virtuţii. Când s-a întors din surghiun, tot oraşul s-a pornit pe cale; cei ce mergeau alături de el îi atingeau picioarele, îi sărutau mâinile, îi ascultau glasul; cei ce erau împiedicaţi de mulţime şi îl vedeau numai de departe primeau îndestulătoare binecuvântare în privirile lui şi plecau plini de încredere; nu se socoteau întru nimic mai prejos de cei ce erau aproape de el. Şi ceea ce s-a petrecut cu apostolii, aceea s-a petrecut şi cu el. După cum pe vremea apostolilor cei care nu puteau să se apropie şi să fie lângă ei atrăgeau asupra lor acelaşi har atingându-se de departe de umbra lor şi plecau de asemeni sănătoşi, tot astfel şi acum cei care nu puteau să se apropie de Sfântul Meletie, simţeau că iese din acel sfânt cap un fel de slavă duhovnicească care trecea până la cei mai de departe şi plecau toţi plini de toată binecuvântarea numai uitându-se la chipul lui.
    Amintirea lui nu s-a stins cu moartea, nu s-a înnegrit cu vremea, dimpotrivă, creşte şi mai mult, se răspândeşte. Nu numai printre voi, care l-aţi văzut, ci şi printre cei ce nu l-au ştiut. Şi într-adevăr, ceea ce este minunat este că şi cei care erau mult mai tineri decăt el ard de acelaşi dor. Voi cei mai în vârstă sunteţi mai în câştig decât cei ce nu l-au văzut, din pricină că aţi trăit împreună cu el şi v-aţi desfătat de sfânta împreună-vieţuire; dar şi cei ce nu l-au văzut sunt mai în câştig decât voi, din pricină că arată pentru sfânt aceeaşi dragoste mare ca şi voi, deşi nu l-au văzut.

Sursă text: Sfântul Ioan Gură de Aur, "Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi", Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2002, pg. 280-285.