Cunoaşterea limbajului mimico-gestual (LMG) joacă un rol esenţial în comunitatea surzilor. Modul de însuşire al LMG şi vârsta la care se întămplă acest lucru, variază funcţie de momentul instalării handicapului şi de mediu (dacă în ambientul copilului există persoane cunoscătoare ale acestui limbaj). În general copiii, surzi sau auzitori, ai părinţilor surzi îşi însuşesc LMG în mod firesc, în familie. Cu copii surzi din familii auzitoare acest lucru nu se întâmplă la vârsta normală de învăţare, ci mai tîrziu, în şcolile cu internat, speciale pentru copiii surzi sau poate chiar mai tîrziu, după terminarea şcolii, în contact cu comunitatea de surzi, în cazul copiilor crescuţi în şcolile pentru auzitori. De aici rezultă grade diferite de competenţă şi variaţii în folosirea limbajului. În şcolile internat, copiii mici învaţă LMG de la colegii lor mai mari şi nu de la profesori care sunt în general auzitori şi ei înşişi îl învaţă de la elevi. Predarea se face în principal în limba română scrisă. Locurile curente de socializare ale surzilor sunt cluburile unde sunt iniţiate şi o serie de activităţi sociale, culturale, sportive şi, mai nou, religioase, unele la nivel naţional care au prilejuit contacte între surzi din arii geografice diferite şi a creat o identitate naţională a comunităţii.