Ei s-au închinat, au cântat şi au simţit tot ce se întâmplă în biserică. De cele mai multe ori, emoţia puternică i-a făcut să lăcrimeze. Pe feţele lor se putea citi o bucurie fără margini atunci când înţelegeau cuvintele preotului. Datorită profesorului Victor Preoreasa, care le explica gestual, ei ştiau că trebuie să se închine, sau că trebuie să spună: ”Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Amin”. ”Credincioşii surzi au locul lor în biserică, lângă solee, pentru a vedea toate actele săvârşite de către preoţi”, ne spune interpretul Victor Preoteasa. ”Comunitatea surzilor este din ce în ce mai numeroasă şi acest nucleu de la Radu Vodă ajută la iniţierea noilor veniţi, făcându-le mai uşoară însuşirea învăţăturii de credinţă”.

   Programul de asistenţă religioasă cuprinde hirotonirea unui preot şi deasemenea unui cântăreţ, ambii cunoscători ai limbajului mimico-gestual care să oficieze slujbele numai pentru surzi, urmărindu-se completarea vieţii spirituale a deficienţilor. Spovedania surzilor se va face direct preotului fiind exclusă prezenţa interpretului, aşa cum prevăd canoanele bisericeşti. Tot în cadrul Mănăstirii Radu Vodă s-a amenajat un paraclis care respectă condiţiile comunicării vizuale. Limbajul mimico-gestual este unul distinct, are capacitatea de a exprima întregul spectru al existenţei şi experienţei umane, având caracteristicile unui limbaj verbal. Este viu, în continuă transformare, are neologisme (inventate sau împrumutate), sinonime, regionalisme, variante învechite folosite de cei în vârstă. Limbajul prin semne are o structură gramaticală proprie. Sunetelor le corespund mişcarea, poziţia, forma şi viteza mâinii, expresia feţei, mişcarea buzelor. Semnele nu traduc cuvinte ale limbajului vorbit, ci codifică noţiuni şi înţelesuri.

   Pe ansamblu, limbajul mimico-gestual este expresia experienţei de viaţă a acestui neam al surzilor, care nu trebuie privit ca un accident nedorit, ci ca o varietate a rasei umane, având în vedere că 5% dintre ei îşi transmit surditatea urmaşilor”.

   Între programele de acordare a asistenţei religioase derulate cu sprijinul Prea Fericitului Patriarh Teoctist, Patriarhia Română are şi unul dedicat celor cu deficienţe de auz. În fiecare duminică, la Mănăstirea Radu Vodă, stăreţită de Episcopul Varsanufie Prahoveanu al Arhiepiscopiei Bucureştilor, aceştia pot asista alături de auzitori la Sfânta Liturghie. Traducerea în limbaj mimico-gestual a slujbei se face de Victor Preoteasa, delegat al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cel care este însărcinat şi pentru construirea unei biserici destinate surdo-muţilor, cu hramul “Sfântul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei”.  

   La Liturghia de duminică, 25 aprilie, când credincioşii ortodocşi le sărbătoresc pe Femeile Mironosiţe, Mănăstirea Radu Vodă s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Sute de credincioşi din toate cartierele bucureştene şi împrejurimi au venit să asculte slujba oficiată de tânărul preot Nectarie. Alături de aceştia au fost prezenţi şi deficienţii de auz, cei care “aud” cu sufletul şi cu ochii. Ei s-au închinat, au cântat şi au simţit tot ce se întâmplă în biserică. De cele mai multe ori, emoţia puternică i-a făcut să lăcrimeze. “Credincioşii surzi au locul lor în biserică, lângă solee, pentru a vedea toate actele săvârşite de către preoţi, ne spune interpretul Victor Preoteasa. Comunitatea surzilor este din ce în ce mai numeroasă şi acest nucleu de la Radu Vodă ajută la iniţierea noilor veniţi, făcându-le mai uşoară însuşirea învăţăturii de credinţă. Pe ansamblu, limbajul mimico-gestual este expresia experienţei de viaţă a acestui neam al surzilor, care nu trebuie privit ca un accident nedorit, ci ca o varietate a rasei umane, având în vedere că 5% dintre ei îşi transmit surditatea urmaşilor”.